04.02.2020 – Conferință de presă

Astăzi, 04 februarie a.c, Prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, a ținut o conferință de presă privind activitatea sa pentru luna ianuarie. Ca teme principale de discuție în cadrul conferinței s-au punctat următoarele subiecte: realizarea unei intersecții semaforizate la Girov, investițiile pentru drumul DN 15 – Poiana Largului – Bicaz, situația legală a limitei de hotar Gheorgheni – Bicaz – Chei, oportunitatea decontării lucrărilor efectuate pentru unitățile afectate de inundațiile din vara anului 2018 prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, situația apei potabile din zona Roman, situația domnului consilier județean Corduneanu Eduard, acțiuni legate de activitatea fostului prefect al județului Neamț, program pilot finanţat din fonduri europene pentru extinderea reţelei de gaz, precum și situația Mănăstirii de maici – Paltin din cadrul Mănăstirii Petru Vodă.

Prefectul județului, domnul George Lazăr, a solicitat amenajarea unei intersecții semaforizate prevazută cu o cameră de luat vederi la Girov, în format inteligent, pentru a nu bloca nici drumul național și nici drumul județean, totul în scopul prevenirii accidentelor rutiere. Prefectul a solicitat alocarea de fonduri ce este realizbilă în cursul anului 2020, și o expertiză din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere ce va oferi standardizarea și soluția tehnică corectă pentru această intersecție.

În ceea ce privește situația drumului național DN 15 Bicaz – Poiana Largului –  Institutia Prefectului Județul Neamț a realizat o solicitare de informații la Direcția Regională de Drumuri și Poduri  Iași și s-au comunicat următoarele aspecte: stadiul fizic al lucrărilor este în procent de 80%, primul termen de finalizare a lucrărilor a fost 15 noiembrie 2019, în prezent lucrările sunt sistate urmând a se relua la ordinul scris al autorității contractante, iar termenul de execuție se va decala cu durata sistării, valoarea totală a lucrărilor este de 253.892.448,90 lei fără TVA, iar la data de 20.01.2020 suma decontată este de 143.693.980 lei fără TVA care reprezintă servicii de expertiză tehnică și execuţie lucrări. “Precizez faptul că lucrările continuă, și există finanțare pentru lucrările aflate în curs în suma de 131.136.178,00 lei. Asta semnifică că Guvernul României a găsit finanțare pentru a continua această lucrare și nu blochează investiția în curs pentru că acest drum este extrem de important, leagă locuitorii din Valea Muntelui de municipiul reședință de județ Piatra Neamț. Suplimentar se va aloca suma de 66.335.630 lei pentru lucrări ulterioare pe DN15 pentru 39 de sectoare în vederea eliminării efectelor inundațiilor și a stabilizării drumului.”, a declarat prefectul județului, George Lazăr.

Privind dosarul limitei de hotar Cheile Bicazului – Municipiul Gheorgheni, acesta are termen în data de 19 februarie 2020 la Curtea de Apel Ploiești. „Voi merge personal la acest termen de judecată alături de primarul din Bicaz-Chei, însoțiți de domnul director Simion Stâncel al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamţ, pentru a face o apărare calificată. Consider că este bine și corect să ne apărăm cu șansă și să câștigăm acest proces. Am făcut toate demersurile legale la această oră, ne-am pus de comun acord cu toate instituțiile, primarul comunei și secretarul, alături de juriștii de la Consiliul Județean – avem o strategie comună în a ne susține cauza la curtea de apel. Ar trebuie să fie un proces câștigat! Mai vreau să menționez că interesul a fost destul de mic, chiar minor pentru a ne apăra în ultimii cinci ani, și instituția prefectului nu a făcut act de prezență la niciun proces. Cine a condus această instituție și modul prin care s-a prezentat este rușinos!”, a declarat Prefectul județului, domnul George Lazăr.

În continuare, Prefectul județului Neamț a discutat despre inițiativa deschiderii a unor puncte de lucru în Municipiul Roman pentru permise și pașapoarte. În acest demers la Instituția Prefectului –  Județului Neamț au ajuns douăzeci și nouă de solicitări de la toate unitățile administrativ teritoriale din zona Roma ce vor fi transmise către Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Neamț și către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț  – pentru identificarea spațiilor alături de Primăria Municipiului Roman. În această situaţie se are în vedere numărul de cetățeni beneficiari de serviciile prezentate, distanța de kilometri față de municipiul reședință de judet, comparativ cu numărul de kilometri față de municipiul Roman, precum și numărul de autoturisme de pe raza teritorial administrativă a fiecărei comune.

Un alt subiect important abordat în cadrul conferinței de presă a fost referitor la accesarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene privind decontarea cheltuielilor publice eligibile aferente operațiunilor de urgență întreprinse de unitățile administrativ-teritoriale în scopul înlăturării pagubelor provocate de inundațiile din perioada 16 iunie – prima decadă a lunii august 2018, în regiunea de dezvoltare Nord-Est. În acest sens a fost transmisă o adresă circulară la toate primăriile județului Neamț, ce beneficiază de tot sprijinul din partea Instituției Prefectului în demararea solicitărilor de finanțare pentru acoperirea pagubelor provocate de fenomenele meteorologice care au afectat atunci mai multe unități administrative. „Cred foarte tare că acest program este unul extraordinar de bun, care ajută primarii să deconteze mare parte din cheltuielile deja efectuate pentru aducerea la stadiul de funcționare inițial al obiectivelor de infrastructură publice afectate și bineînțeles care sunt identificabile prin documente justificative. Suma totală este 4.395.950 euro și poate fi utilizată pentru decontarea operațiunilor de urgență realizată de către unitățile teritorial administrative ce au fost afectate atunci. Voi face toate demersurile ca instituție să ajutăm toate primăriile care vor să depună cerere de finanțare în cadrul acestui program!”, a declarat George Lazăr.

Prefectul județului Neamț, domnul George Lazăr, a vorbit astăzi și despre programul pilot promovat de către Ministrul Ion Ștefan al Lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei – acesta a transmis că se va realiza un program pilot, finanţat din fonduri europene, un program pilot prin care se va reuşi extinderea reţelei de gaz din România, scopul fiind conectarea satului românesc la gazul românesc. “Consider că această temă este importantă și prioritară pentru România, avem marea majoritate a localităților din județul Neamț nebranșate la gaz. E un capitol important care duce la evoluție și standardizează calitatea vieții ca unul, cel puțin decent în satul românesc.”, a declarat Prefectul județului, domnul George Lazăr.

În ceea ce privește situația Mănăstirii de maici Paltin – Petru Vodă, de după incediu, prefectul a mulțumit public pentru eforturile depuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și pentru susținerea materială venită din partea HeidelbergCement, Kober dar și din partea Direcției Silvice Neamț. „Mulțumesc implicării de care au dat dovadă cei de la Kober care au venit în ajutor cu o sumă de 20.000 lei echivalentă în produse, precum și celor de la HeidelbergCement care au realizat o sponsorizare în cuatumul sumei de 10.000 de lei și cantitatea de 48 de tone ciment paletizat!”, a declarat Prefectul județului Neamț.

De asemenea, s-a abordat problema abandonării deșeurilor din demolare de pe raza comunei Războieni. „O să vă punem la dispoziție planșe foto acolo unde au fost depozitate acele cantități de moluz. Mi s-a adus la cunoștință faptul că s-a dat o amendă de 30.000 lei firmei în cauză. În acest moment drumul este liber și a fost executat de către firma care a executat demoalarea. Sper ca aceste acțiuni să fie prioritare pentru cei de la Garda de Mediu. De altfel și pe râul Moldova a fost găsit balast, și acolo s-a aplicat o amendă.”, a declarat Prefectului județului, domnul George Lazăr.

În continuare s-a abordat situația structurii organizatorice a Instituției Prefectului – Județul Neamț privind reorganizarea, în sensul desființării unui post vacant corespunzător funcției publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior cu scopul înființării unui post corespunzator funcției publice din categoria înalților funcționari publici de Subprefect.

Prefectul județului Neamț a abordat din nou problema pierderilor de apă din zona Roman, și a solicitat, din nou, remedierea urgentă a acestei situații care durează de câteva luni. „Am avut câteva intervenții publice și îmi susțin punctele de vedere transmise, urmate de următoarele aspecte: problema apei nu este doar la Roman, ci în toată zona Romanului. Dimineața abia curge apa și seara la fel. Subliniez faptul că poate reprezenta începutul unui focar de infecție, având în vedere că în școli nu este apă, iar acolo sunt sute de copii și cadre didactice care au nevoie de o igienă primară. E o situație care trenează de mult. Specialiștii de la Apa Serv spun că nu este apă în puțuri. Am cerut în C.J.S.U să își monitorizeze și să își măsoare pierderile că au aparatura necesară în acest sens. Astăzi, la această oră, nu am o informație în acest sens, nu știm care sunt pierderile. Dacă aceasta este realitatea, atunci există o mare posibilitate să fie apă în zona de subsol – vă dați seama ce înseamnă asta pentru blocuri și infrastructura rutieră. Solicit demisiile celor care conduc Compania Județeană Apa Serv. Îl vad pe domnul Angheluță la tot felul de manifestări politice, dar nu îl văd pe teren. Faptul că domnul Angheluță nu a luat ieri examenul poate demonstra competențele sale în această zonă.

 Am purtat o discuție cu  domnul Marian Grigoraș, prefectul județului Iași să poarte niște discuții cu Apa Vital pentru a se putea face cât de repede o întâlnire, în care să găsim o variantă de a lua apă de la Apa Vital. Nu pot să înteleg de ce treaba asta trenează de 7 luni. În ceea ce privesc obligațiile ce revin Direcției de Sănătate Publică Neamț, aceasta din urmă nu a luat nicio atitudine, niciodată, și nu a amendat pe nimeni. Rog din nou, pe această cale și Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ să își facă treaba, să se sesizeze în legătură cu faptul că mii de oameni nu primesc serviciu corect și sănătos de apă potabilă pentru care aceștia plătesc. Îl sesizez astăzi pe domnul comisar să ia măsuri cu privire la acest aspect, mii de beneficiari din Roman nu primesc apă.”, a declarat George Lazăr, prefectul județului Neamț.

Ultimele două puncte discutate în cadrul conferinței au avut ca subiect încetarea mandatului de consilier județean al domnului Eduard Corduneanu, și detalii despre activitatea prefecturii de înaintea mandatului domnului George Lazăr cu privire la cazul de incompatibilitate a domnului Laurențiu Dulamă. În situația din urmă, prefectul a analizat documentele care au stat la baza ordinului respectiv și a constatat că actul administrativ, respectiv acel ordin a fost emis cu încălcarea prevederilor legale, constatându-se astfel un abuz în serviciu realizat de doamna Soroceanu Daniela. Astfel, Prefectul Județului Neamț a înaintat în data de  20.01.2020 o plângere la  Direcția Națională Anticorupție Bacău.