13.02.2020 – Prefectul judeţului, domnul George LAZĂR, a fost prezent în comuna Gârcina

Prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, a fost astăzi prezent în comuna Gârcina cu scopul unei colaborări deschise între Instituția Prefectului județului Neamț și acestea. Prefectul județului a declarat că dorește să faciliteze dialogul între autoritățile locale și responsabilii din administrația publică centrală.

Ca și teme principale de discuție în cadrul ambelor întâlniri s-au punctat proiectele de asfaltare, extinderea rețelei de apă și canal, a celei de gaze naturale, alocarea de microbuze școlare cât și despre proiecte cu finațare europeană.

“În comuna Gârcina am găsit astăzi o conducere activ implicată în proiectele comunității. Îmi doresc ca actualul primar, domnul Mihai Gontaru să își ia atribuțiile în serios și să înceapă să demareze proiecte de viitor pentru dezvoltarea acestei localități. Am încredere că în această comunitate lucrurile vor intra pe un făgaș normal, iar consilierii locali și primarul vor trata cu seriozitate toate nevoile comunitații. Mă bucur că am găsit interes pentru noua sesiune de finanțare din fonduri europene, cât și pentru fondurile guvernamentale. Și această comunitate se poate baza pe spijinul meu real în susținerea tuturor proiectelor.”,  a declarat Prefectul județului, domnul George Lazăr.

S-au mai discutat probleme legate de legea fondului funciar cu privire la emiterea titlurilor de proprietate și punerea în posesie a acestora, precum și alte probleme ale unităților administrativ teritoriale.