2021.03.04 Ceremonia de depunere a jurământului de către Prefectul Județului Neamț – domnul George Lazăr, alături de domnii Ioan Meraru – Subprefect și Florin Zaharia – Subprefect

COMUNICAT DE PRESĂ

Luând în considerare prevederile OUG nr.4/2021 și având în vedere publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârilor Guvernului României privind exercitarea funcției de prefect și subprefect – astăzi, 04 martie, ora 13:30 a fost organizată în sistem videoconferință, ceremonia de depunere a jurământului de către Prefectul Județului Neamț – George Lazăr, alături de domnii Ioan Meraru – Subprefect și Florin Zaharia – Subprefect.
Aceștia au depus jurământul prevăzut la art. 251 alin (3), cu aplicarea prevederilor art. 251 alin 4 – 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
„Îi mulțumesc pentru colaborare domnului subprefect Doru Ungureanu. Îi felicit pentru numire pe actualii subprefecți, sunt convins că vom face o echipă bună cu restul colegilor din cadrul instituției. Îmi exprim încrederea că noii subprefecți vor contribui cu eficiență la activitatea instituțională și își vor valorifica pregătirea și experința profesională în realizarea atribuțiilor dumnealor.”, a declarat Prefectul Județului Neamț, domnul George Lazăr.

04 Martie 2021