Comunicate privind validarea mandatelor consiliilor locale și primarilor 28 octombrie 2024

Validarea mandatelor primarului și consiliului local în municipiul Roman

Roman – Astăzi, 28 octombrie 2024, în Sala de Festivități „Nicolae Manolescu Strunga” din Roman, s-a desfășurat ceremonia oficială de depunere a jurământului de către consilierii locali și noul primar ales, Laurențiu Leoreanu, în prezența prefectului Adrian Bourceanu. La ceremonie au depus jurământul 18 consilieri locali, singurul absent, motivat, fiind consilierul Ciprian Meriuță.

După ceremonia de jurământ, Laurențiu Dan Leoreanu a primit eșarfa oficială din partea fostului primar Leonard Achiriloaei, simbolizând transferul de responsabilitate către noul edil. În discursul său, primarul Leoreanu a transmis un mesaj de unitate și angajament față de întreaga comunitate:

„Astăzi, cu sufletul plin de recunoștință, dar și cu emoție, vin în fața dumneavoastră cu responsabilitatea pe care o preiau, nu doar cu mândrie și onoare, ci și cu o convingere profundă că, împreună, vom asigura saltul calitativ pe care îl dorim cu toții pentru comunitatea noastră. Încrederea pe care mi-ați oferit-o nu este doar un vot, ci un legământ, unul de respect, demnitate, de transparență și muncă neobosită, spre binele nostru, al tuturor. Sunt conștient că, în aceste vremuri complicate, într-o criză economică ce se adâncește de la zi la zi, într-un context geopolitic încărcat de amenințări externe, acest lucru nu va fi ușor și că piedicile nu vor înceta să apară. Însă, astăzi, în fața dumneavoastră, mă încarc cu disponibilitatea de a fi primarul tuturor, că îmi voi asculta comunitatea, voi căuta soluții reale și legale pentru nevoile fiecăruia. În calitate de primar, voi lupta ca vocea fiecărui romașcan să fie auzită și respectată. Vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să fiți alături de mine în scrierea acestei noi povești de succes la Roman.”

Prefectul Adrian Bourceanu a transmis, la rândul său, felicitări noului primar și consilierilor locali: „Felicit atât noul primar, cât și consilierii locali care și-au asumat, în fața cetățenilor, această misiune importantă de a contribui la dezvoltarea municipiului Roman. Într-o perioadă cu numeroase provocări economice și sociale, este esențial să existe coeziune și o colaborare strânsă pentru binele comunității. Prefectura va fi alături de administrația locală în eforturile sale de a aduce stabilitate și progres pentru toți romașcanii.”

Ceremonia a fost completată de intervențiile senatorilor Eugen Țapu și Sorin Lavric, a subprefectului Iulian Jugan, care au subliniat importanța colaborării între autoritățile locale și județene. Evenimentul a fost închis cu o rugăciune solemnă, rostită de protopopul Dan Antoci, în semn de binecuvântare pentru noile responsabilități asumate.

 

Validarea mandatelor primarului și consiliului local în municipiul Piatra Neamț

 

Pe 28 octombrie 2024, Adrian Niță și-a preluat mandatul de primar al municipiului Piatra-Neamț, alături de consilierii locali aleși la scrutinul din 9 iunie. Ceremonia de constituire a Consiliului Local Piatra-Neamț, desfășurată în Sala Mare a Teatrului Tineretului, a reunit oficiali locali și județeni, inclusiv prefectul Adrian Bourceanu, președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, reprezentanți ai partidelor politice și ai Bisericii.

În cadrul manifestării, au depus jurământul 20 dintre cei 23 de consilieri validați pentru mandatul 2024-2028, lista cuprinzând reprezentanți ai diverselor formațiuni politice.

Prefectul Adrian Bourceanu a adresat felicitări noului primar Adrian Niță și consilierilor locali, subliniind importanța unei bune colaborări între autoritățile locale pentru a răspunde provocărilor actuale și nevoilor comunității. Acesta a reiterat sprijinul instituțional oferit de Prefectură în inițiativele ce vor contribui la dezvoltarea municipiului și la bunăstarea pietrenilor.

În discursul său, Adrian Niță a transmis un mesaj emoționant de unitate, subliniind că mandatul său reprezintă atât încrederea votanților săi, cât și angajamentul de a reprezenta interesele tuturor pietrenilor. Momentul festiv a inclus o premieră simbolică la nivel local, când fostul primar Andrei Carabelea i-a înmânat lui Niță cheia orașului, pe scenă alăturându-li-se foștii primari Gheorghe Ocneanu, Dragoș-Victor Chitic și Gheorghe Ștefan.

Evenimentul a avut și momente deosebit de emoționante, precum mulțumirile adresate de primarul Niță doamnei profesor Luminița Vârlan, pentru rolul esențial pe care l-a avut în formarea sa educațională și morală.

 

Validarea mandatelor primarului și consiliului local în orașul Bicaz

Într-un cadru festiv, în data de 28 octombrie 2024, noii consilieri locali ai orașului Bicaz, alături de primarul ales, inginerul Iulian Traian Matasă, au depus jurământul pentru mandatul 2024-2028. Ceremonia s-a desfășurat în prezența prefectului județului Neamț, Adrian Bourceanu, și a fost marcată de prezența subprefectului Iulian Jugan, a senatorului Eugen Țapu Nazare, și a primarului în exercițiu Nicolae Sălăgean. Festivitatea a debutat cu o slujbă religioasă și intonarea Imnului Național al României, după care noii consilieri și-au rostit jurământul de credință.

Momentul solemn al ceremoniei a fost depunerea jurământului de către primarul ales, Iulian Traian Matasă, care a primit eșarfa tricoloră din mâinile primarului Nicolae Sălăgean, ca simbol al transferului de responsabilitate și continuitate. Cu o voce încărcată de emoție, primarul Iulian Traian Matasă și-a exprimat recunoștința față de comunitate și și-a reafirmat hotărârea de a servi intereselor cetățenilor Bicazului:

„Ca inginer, m-am lovit de-a lungul vieții de tot felul de probleme. Sunt convins că mă voi izbi de probleme și fiind la conducerea primăriei. Am certitudinea că voi reuși să rezolv lucrurile apelând la sprijinul tutror celor dispusși să îl ofere, voi lua în calcul orice sfat, îndrumare, ce vor ajuta orașul Bicaz. Mulțumesc tuturor ce m-a ajutat și susținut, mulțumesc colegilor și familiei. Mulțumesc domnului primar Sălăgean pentru cei 12 ani de muncă dedicate comunității, dar și pentru cheile (biroului n.n.) primite.”

Prefectul Adrian Bourceanu și autoritățile prezente au adresat felicitări primarului și noilor consilieri, subliniind importanța colaborării strânse pentru a susține inițiativele care vor îmbunătăți viața locuitorilor din Bicaz. În numele autorităților județene, prefectul a asigurat echipa noului primar de sprijinul necesar pentru atingerea obiectivelor propuse, exprimând încrederea că administrația locală va face pași semnificativi pentru dezvoltarea orașului.

Validarea mandatelor primarului și consiliului local în comuna Țibucani

 

Într-o atmosferă solemnă, primarul ales al comunei Țibucani, Ioan Narcis Rusu, împreună cu noii consilieri locali validați, au depus jurământul de credință pentru mandatul 2024-2028. Ceremonia s-a desfășurat în prezența prefectului județului Neamț, Adrian Bourceanu, care a fost alături de comunitatea locală, alături de președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, și de oficialități locale și județene, reprezentanți ai clerului și cetățeni.

Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a adresat un mesaj de felicitare și încurajare pentru primarul Ioan Narcis Rusu și consilierii locali, subliniind importanța responsabilității și devotamentului față de comunitatea din Țibucani. Bourceanu a exprimat încrederea că noua echipă administrativă va acționa în interesul locuitorilor, cu scopul de a contribui la prosperitatea și dezvoltarea comunei, asigurând totodată sprijinul Instituției Prefectului în realizarea proiectelor prioritare pentru localitate.

În cadrul ceremoniei, președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, a felicitat administrația locală pentru succesul obținut și pentru susținerea acordată în mod constant nevoilor comunității. Harpa a declarat că administrația județeană va susține dezvoltarea Țibucaniului prin colaborare și deschidere, pentru a asigura continuitatea proiectelor și implementarea unor inițiative noi în beneficiul cetățenilor. Apreciind în mod special efortul și determinarea primarului Rusu în câștigarea alegerilor cu un procent de 70%, Harpa a subliniat necesitatea de a transforma această încredere publică într-un angajament de lungă durată față de interesele localității.

Primarul Ioan Narcis Rusu și-a exprimat recunoștința față de susținerea comunității și a promis că va guverna transparent și responsabil. Rusu a subliniat că își asumă cu maximă responsabilitate mandatul și se angajează să răspundă așteptărilor locuitorilor prin inițiative și proiecte menite să ridice calitatea vieții în comună.

Ceremonia de astăzi a reafirmat legătura strânsă între administrația locală și cetățenii din Țibucani, unindu-i într-un scop comun: dezvoltarea și progresul durabil al comunei.

 

Validarea mandatelor primarului și consiliului local în orașul Tg.Neamț

 

Într-un cadru festiv, pe data de 28 octombrie 2024, primarul nou-ales al orașului Târgu Neamț, Vasile Apopei, împreună cu consilierii locali validați, au depus jurământul de credință pentru mandatul 2024-2028. Ceremonia solemnă, desfășurată în prezența prefectului județului Neamț, Adrian Bourceanu, a reunit oficiali locali și județeni, inclusiv pe președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, fost primar al orașului, alături de reprezentanți ai clerului și cetățeni ai comunității.

Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național al României, urmat de rostirea jurământului de către noii consilieri, fiecare angajându-se solemn să reprezinte interesele orașului. Un moment deosebit de emoționant a fost cel al depunerii jurământului de către primarul Vasile Apopei, care a primit însemnele tricolorului din mâinile predecesorului său, Daniel Harpa, ca simbol al continuității și respectului pentru comunitate.

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, a transmis felicitări primarului Vasile Apopei și consilierilor pentru asumarea acestui nou mandat și a subliniat importanța muncii în echipă, bazată pe încredere și respect reciproc, care poate aduce beneficii reale comunității din Târgu Neamț. Harpa a exprimat încrederea că experiența și determinarea noii administrații vor contribui semnificativ la proiectele locale, în beneficiul cetățenilor și al orașului, și a reafirmat sprijinul Consiliului Județean pentru o colaborare strânsă în vederea dezvoltării comunității locale.

Primarul Vasile Apopei a mulțumit mentorului său, domnului Harpa, familiei și, în mod special, mamei sale, colegilor și întregii echipe pentru sprijinul oferit pe parcursul campaniei și al carierei sale politice. Primarul și-a exprimat recunoștința față de încrederea acordată de cetățeni și și-a reafirmat hotărârea de a pune interesele comunității pe primul loc, asigurând că va reprezenta cu demnitate și implicare toate nevoile și dorințele locuitorilor orașului Târgu Neamț.

Ceremonia de constituire a Consiliului Local Târgu Neamț a fost încărcată de emoție și angajament, reflectând dorința administrației de a lucra pentru binele comun și pentru dezvoltarea sustenabilă a orașului