Apostilă

Apostila este o ștampilă sau un certificat eliberat de autoritățile competente ale unui stat semnatar al Convenției de la Haga, pentru actele oficiale întocmite în tara respectivă, care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat semnatar al Convenției.
Scopul eliberării apostilei este autentificarea originii unui act oficial, pentru prevenirea utilizării unor acte false în vederea producerii de efecte juridice.
Procedura de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative emise de autorități ale administrației publice centrale sau locale, precum și de alte organe de autoritate administrativă din România, care organizează o activitate de interes public, în cadrul unor competente stricte stabilite prin lege, se desfasoară prin intermediul biroului apostilă organizat în cadrul instituțiilor prefectului.
Eliberarea apostilei este gratuită și se realizează de către institutia prefectului din județul în care:
  • titularul actului sau soțul/soția ori o ruda pâna la gradul II a acestuia are domiciliul/ultimul domiciliu;
sau
  • emitentul actului are sediul.
Prin excepție, certificatele de cazier judiciar și certificatele de stare civilă se pot apostila la orice instituție a prefectului.
IMPORTANT! Solicitanții pot opta ca, înainte de a depune documentele la biroul apostilă, să se deplaseze personal la sediul instituțiilor implicate (sau al structurilor teritoriale ale acestora) în vederea verificării semnăturii, a calitătii în care a acționat semnatarul actului și, dacă este cazul, a identității ștampilei sau a sigiliului pe care le poartă actul pentru care se solicită eliberarea apostilei. În aceasta situație, în conformitate cu prevederile Memorandumului cu tema „Măsuri necesare pentru îmbunatațirea activității serviciilor publice”, eliberarea apostilei se face in termen de 2 ore.

 

Având în vedere situația epidemiologică generată de COVID-19, Prefectul județului Neamt a emis Ordinul nr. 203/15.05.2020  prin care a dispus prelungirea termenului de suspendare a activităților de primire a cetăţenilor în audienţă, relații cu publicul, registratură generală şi apostilare a actelor oficiale administrative,  pe toată perioada de alertă, urmând ca în funcție de evoluția situației,  să se dispună noi ordine.

Având în vedere situația epidemiologică generată de COVID-19, persoanele fizice și juridice care doresc apostilarea actelor oficiale administrative vor putea depune actele  doar prin corespondență, la adresa: Instituția Prefectului județul Neamt, municipiul Piatra Neamt  str. Alexandru cel Bun nr. 27, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.8 din Instrucțiunile MIRA nr.82/2010 privind organizarea și desfășurarea activității de eliberarea apostilei pentru actele oficiale administrative, cu modificările și completările ulterioare: „Solicitanții pot depune documente și prin corespondență, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) actul pentru care se solicită eliberarea apostilei este însoțit de documentele prevăzute la art.6 și 7; b) documentele sunt transmise printr-un serviciu de curierat rapid, cu confirmare de primire; c) contravaloarea cheltuielilor ocazionate de transmiterea actului și a apostilei către solicitant sunt suportate de către acesta.”

Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon  0233/211568 și 0233/218500, scriind la adresa de e-mail apostila@prefecturaneamt.ro sau prin corespondența scrisă la adresa instituției.