În contextul avertizărilor meteorologice cod galben, portocaliu și roșu ce vizează fenomene de căldură persistentă, caniculă și disconfort termic ridicat ce vor afecta întreg teritoriul județului Neamt în perioada 11 – 14 iulie

           În contextul avertizărilor meteorologice cod galben, portocaliu și roșu ce vizează fenomene de căldură persistentă, caniculă și disconfort termic ridicat ce vor afecta întreg teritoriul județului Neamt în perioada 11 – 14 iulie, fiind preconizată prelungirea valabilității acestora și la începutul săptămânii viitoare, în data de 11.07.2024 la sediul Institutiei Prefectului-Județului Neamț a avut loc o ședință operativă a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț având scop stabilirea măsurilor necesare a fi adoptate și implementate pentru gestionarea problematicii generate de valul de caniculă.

În acest sens, Comitetul Județean pentru Situații de Urgentă Neamț a emis Hotărârea nr. 10 în data de 11.06.2024 privind combatarea caniculei. În Anexa 3 a acestei hotărâri au fost stabilite o serie de recomandări pentru protecția populației în perioadele caniculare:

  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
  • Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
  • Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
  • Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
  • Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • Nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
  • Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
  • Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
  • Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
  • Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Tot în acest sens, amintim de existența unei surse oficiale pentru informarea în pregătirea pentru situații de urgență din România și anume site-ul fiipregatit.ro al cărui rol este să asiste cetățenii în a înțelege riscurile mai clar, furnizând detalii despre măsuri de prevenție și compotamentul necesar a fi adoptat în diverse situații de urgență.

PREFECT,

Adrian BOURCEANU