Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Neamţ

ADRESA INSTITUŢIE:
Str. Alexandru cel Bun, Nr. 12, Piatra Neamţ
TELEFON:    (0233) 210.807

TEL MOBIL:  0741-290.552

FAX:               (0233) 218.230

email: pasapoarte-nt@mai.gov.ro

pagina web: www.nt.prefectura.mai.gov.ro

Formulare – CLICK AICI PENTRU DESCĂRCARE

𝐍𝐨𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐄𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐏𝐚𝐬̦𝐚𝐩𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐒𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞 𝐓𝐞𝐦𝐩𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞

Începând cu data de 3 iulie 2024, intră în vigoare noile modificări ale Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Aceste modificări vizează optimizarea procesului de eliberare a pașapoartelor simple temporare. Astfel (Extras din Legea nr. 174 din 03.06.2024):

(1) Paşaportul simplu temporar se eliberează de către serviciile publice comunitare de paşapoarte sau de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate la care au fost depuse cererile cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege şi care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în străinătate sau în alte cazuri în care instanţa de judecată a impus obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, în condiţiile legii penale, în următoarele situaţii:
a) când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi nu există timpul necesar pentru obţinerea acordului celuilalt părinte prevăzut la art. 17;
b) pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile şi care declară că este necesar şi urgent să îşi continue călătoria în străinătate sau să îşi reglementeze şederea/situaţia juridică pe teritoriul unui stat;
c) în situaţii obiective şi urgente, în care este necesară prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea şi eliberarea paşaportului simplu electronic sau acesta a fost depus pentru obţinerea unor vize.
(2) Paşaportul simplu temporar se eliberează în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

 

Audiențe – MARȚI, 10:00-12:00.

 ATENȚIE!

 NU SUNT ACCEPTATE DOCUMENTE DE STARE CIVILĂ PLASTIFIATE,  PREZENTATE ÎN VEDEREA ELIBERĂRII  PAŞAPOARTELOR

 

Programarea este gratuită și netransmisibilă. Nu se fac programări pentru ridicarea pașapoartelor. Nu se fac programări prin e-mail, fax, telefonic.
Neprezentarea la data și ora programată, neconcordanța între datele înscrise în formularul de programare (nume/prenume/CNP) și datele de identificare ale persoanei care se prezintă la depunerea cererii de pașaport, lipsa actelor necesare sau a dovezii achitării taxei de pașaport duc la anularea programării.

În cazul în care nu vă mai puteți prezenta la data și ora programată, vă rugăm să folosiți link-ul „Anulează programarea” din e-mail-ul de confirmare.

MODALITĂȚI DE ACHITARE A CONTRAVALORII PAȘAPORTULUI

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 152 din data de 01.09.2020  pentru modificarea unor acte normative în vederea extinderii categoriilor de plăți care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului național electronic de plată online (SNEP), se aduc modificări articolului 15^1 din Legea nr. 248/2005 în sensul că, suma reprezentând contravaloarea pașaportului se achită în contul Companiei Naționale „Imprimeria Națională” – S.A. (CNIN) prin mijloace de plată online, inclusiv SNEP – ghiseul.ro sau unități bancare, cu care CNIN încheie convenții în acest scop.

Plata contravalorii pașaportului se poate efectua la casieriile unităților CEC Bank, precum și la stațiile de plată Selfpay ale CEC Bank; – online, prin platforma de plăți virtuale Ghiseul.ro.

În ceea ce privește recuperarea contravalorii pașaportului achitată eronat sau pentru care nu a fost prestat serviciul aferent, aceasta se realizează, la cererea scrisă a plătitorului adresată C.N.I.N., însoțită de documentul prin care s-a efectuat plata, în cel mult 5 zile lucrătoare de la depunerea acestei cereri.

Cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare, se depun, în baza programărilor on-line efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro

Pentru ridicarea pașaportului simplu electronic cetățenii au posibilitatea să opteze pentru expedierea acestuia prin servicii de curierat la adresa de domiciliu/ reședință din țară a titularului ori a persoanei care a formulat cererea (cheltuieli de expediție 11,30 lei – TVA inclus, suportate de solicitant).

Potrivit dispozițiilor în vigoare, pașaportul simplu temporar nu poate fi livrat prin serviciul de curierat, putând fi ridicat doar de la sediul serviciului unde s-a depus cererea.